sâmbătă, 15 mai 2010

Eleganța ariciului

... e o carte deosebit de caldă și de altfel de frumoasă, pe care am ocolit-o luni de zile, pentru că nu eram in the mood for her. Sunt cărți pe care nu le poți citi oricând și n-o să mi se mai pară niciodată ciudat faptul că după primele 30 de pagini, dacă nu se aprind scântei, e respectuos să lași cartea aia din mâini și să aștepți să vină și vremea ei.

E un în-afara-timpului în timp... Când am simțit pentru prima oară acest abandon desfătător, care nu e cu putință decât în doi? Acea tihnă lăuntrică pe care o încercăm când suntem siguri, acea certitudine despre noi înșine în liniștea singurătății nu sunt nimic în comparație cu această lăsare a lucrurilor să meargă de la sine, să vină de la sine și să vorbească de la sine, care se trăiește cu celălalt, în tovărășie complice... Când am simțit pentru prima oară această odihnă fericită în prezența unui om?
Astăzi e prima oară.

Niciun comentariu: