vineri, 15 noiembrie 2013

Mini-poveste 5: Să iubești un animal sălbatic

Se dezbracă copacii
și-i frig
iar lor nici măcar nu le pasă
mie-mi ruginesc cuiele ambițiilor
îmi cad galbene frunzele amintirilor
și-mi aleargă prin vene
vântul turbat
al dorului
de
tine.

Într-o zi
(fără punct)

N-o să-l termin, volumul ăsta de poezii n-o să fie gata niciodată.
Am iubit o femeie. Am iubit-o. Am iubit-o cu sufletul împletit în jurul ei, am iubit-o cu foame și cu sete, am iubit-o cum iubește planta apa care o udă, am iubit-o cu inocența albului și cu nebunia culorilor, am iubit-o mut de fericire și-am iubit-o orb.
Avea părul roșu ca o coamă sălbatică, ochi rotunzi de veveriță prinsă la furat, corp mic, perfect, iar numele ei de floare contrasta masiv cu firea ei de tazmanian. Era capabilă de acte de cruzime involuntară, la fel cum era capabilă de acte de generozitate nebună. N-o interesa să aibă, să adune, nu avea nimic al el, dar cum naiba, toate erau ale ei. Femeia asta, minunată creatură, făcea lumină pe unde trecea, făcea să fie cald și frumos, făcea să fie bine. Iubirea ei, pentru că știu că m-a iubit, era explozie. Pur și simplu, explodai de fericirea de a fi cu ea și-apoi, tacticos, cu mâinile ei mici de chițibușar care nu poate sta locului, te recompunea după cum i se năzărea ei, iar tu ieșeai din asta, îmbunătățit și năucit de șimaimultăiubire.
Măcar de-aș fi înțeles la timp că iubirea mea o domesticește, că animal sălbatic fiind, va fugi cînd va simți miros de cușcă. Îi cumpărasem un inel, da, dar nu eram atât de prost, nu i-aș fi cerut niciodată să se mărite cu mine, îl văzusem într-o vitrină, piatra lui verde, de muguri născuți prematur, mi-a luat mințile, am crezut c-o să-i placă. Și din a doua zi, n-a mai fost.

Acum umblă slobodă prin lume. Dac-o vedeți, să-i spuneți că i-a înflorit mușcata. Și că ședințele de chimioterapie nu m-au făcut mai urât decât eram.

Un comentariu:

http://mihaelafarca.com/ spunea...

"Acum umblă slobodă prin lume. "Foarte frumos!!