joi, 6 martie 2014

Azi fetiță, mâine femeie. Repeat:)

Mă uit la ea cum își dă părul din ochi, lăsând așa, un pic, capul pe spate. Mă uit cum se uită la mine când mă machiez, cum îi înflorește zâmbetul ăla confuz în colțul gurii. Mă uit cum se rujează cu căpșuna. Mă uit la ea cum stă atârnată de gâtul lu' ta-su, cum dansează ținându-l de mâini și cum i se cațără în spate. Mă uit la ea când doarme, cu măcar o bucățică din corpul ei lipită de mine. Mă uit cum mi se așează în brațe ca într-un fotoliu făcut după chipul și asemănarea ei. Mă uit cum le vorbește păpușilor, focii și elefantului, ca o educatoare înțeleaptă, câtă grijă are de ele și de copiii ei imaginari (v-am zis de ziua aia când a venit ta-su de la muncă și s-a așezat pe canapeaua pe care el o vedea perfect liberă și ea a început să țipe și să plângă că s-a așezat pe copiii ei iar eu râdeam ca o scroafă, nu?:D).
Mă uit la ea și mintea-mi aleargă printre ani și-o văd elevă, o văd trântindu-mi ușa în nas, o văd alegându-și singură tunsoarea, o văd comentând și supărându-se pe mine că nu înțeleg ce vrea să spună, o văd vorbind la telefon cu prietenii și râzând gâlgâitor ca acum, o văd îmbujorată, ascunzându-se în camera ei să vorbească în șoaptă cu vreun băiat, o văd plecând și venind și mă văd trăgând-o de mână spre mine, stai, fată, să te țin o secundă în brațe/hai, mamă, termină!.

Numai făcând exercițiile astea de imaginație și mă cuprinde un dor și-o sfârșeală care nu trec decât apelând la puterea mea de adult și atunci o iau în brațe, o strâng prea tare și-o pup pe ceafă, pentru că încă e mică, încă pot face asta. De câte ori îmi pierd răbdarea, mostly din cauza îndărătniciei ei (dar funny thing, oare de unde o avea-o?!:p), mă lovește în creieri și-n plex greutatea realității că e atât, dar atât de puțin timp fetiță și atât, dar atât de mult timp, femeie.
Poți să cuprinzi cu mintea această realitate? O vezi pe fetița ta punându-și chiloții tăi la gât, alergând împleticit, lipită de coastele tale, stâlcind cuvinte și fugind de străini, dar poți să o vezi femeie? Conștientizezi asta? Nu că-i greu?:p

La mulți ani, actuale și viitoare femei, să fie bună viața cu voi și să aveți inspirația sau norocul sau ce-o fi, de-a vă găsi, la intersecția dintre ce vor alții să fiți și ce credeți voi c-ar trebui să fiți, pe voi, pe cele care sunteți cu adevărat! Eu, de exemplu, m-am găsit în spatele unui breton. Bine, a fost nevoie de 2 încercări, dar acum, uitând-mă la mine, la cât de caraghios arăt, îmi dau seama că, cel puțin în momentul ăsta, asta sunt, fix așa. Iar aseară, în timp ce-mi aruncam încă o privire în oglindă și râdeam ca proasta de mine, m-a izbit: am tunsoarea pe care o aveam la 3 ani, sigur nu întâmplător am ajuns aici:p

Niciun comentariu: