joi, 19 martie 2015

Barcelona and me

Episodul 4: Întâlnirea
De ziua femeii, la 10.40, aterizam pe aeroportul barcelonez. În timp ce treceam prin filtre, cu încetinitorul, în piept îmi creștea o gogoașă de bucurie, dar mai ales, de mândrie: eu eram acolo, eu călătorisem singură și eu ajunsesem la destinație (sigur, nu-i ca și cum as fi cărat eu avionul în spate și m-aș fi luptat cu balauri milenari într-o întrecere de life and death, but still, pentru mine era big deal:p).

Credeam despre Barcelona că e grandioasă, impunătoare, iar ea este mică (în măreția ei), caldă, prietenoasă. Oraș-vacanță, cu temperatura la sol numai bună de tolănit pe ce apuci, locuințele în clădiri ca niște hoteluri, aerul ăla  de vacanță, îngrămădit în toate. Palmierii. Marea. Și, desigur, oamenii. Relaxați, zâmbitori, politicoși. Absența zgomotelor, n-am auzit nici un singur claxon cât am stat acolo, străzile au o voce a lor, sigur, dar nu e zgomot turbat care te stresează fonic, e doar... viață. Un oraș normal, iubitor de copii și de câini.

M-am întors cu niște lecții de acolo și călătoria asta m-a schimbat (nu toate o fac?!). I am not me anymore, într-un fel care încă nu s-a cristalizat. Hello, new me, cred că era scris în stele să ne întâlnim aici:p 

Nu mai am multe cuvinte despre cum au fost zilele mele în Barcelona. Dar am în minte niște cadre pe care nu le voi uita curând, cel mai probabil, never. 

Eu cu mine descălțate prin aeroporturi. Eu cu mine cu lacrimi în ochi pe acoperișul Pedrera. Eu cu mine și masa aia scăldată-n soare de la Cafe de la Pedrera. Eu cu mine urcând treptele în casa Batllo, cu mâna pe balustradă. Eu cu mine în tricou pe Las Ramblas. Eu cu mine și La Boqeria. Eu cu mine și marea. Eu cu mine prin Guell cu soarele apunându-mi pe umeri. Eu cu mine vorbind singură pe străzi când mă rătăceam dacă fuck, shit, ce câcat, unde naiba sunt? se pot încadra la conversații. Eu cu mine, chinezul Igor (și dacă numai mie mi se pare amuzant că un chinez are numele Igor, mă scuzați:D) și troaca de caramel macchiato de la Starbucks, recompensă că l-am găsit într-un final:p Eu cu mine și paharul de vin alb din nori. Eu cu mine, dorul de Iris și matematica iubirii.

Știți ce-am învățat, first, din călătoria asta? Că nu ești singur niciodată. Că poate uneori ești doar tu cu tine, dar nu ești singur. Și că umbli pe străzi necunoscute dintr-un oraș necunoscut dintr-o țară necunoscută și nu e reconfortant să afli că nimeni nu mai vorbește limba ta, și nu mă refer la limba română, ci la your heart language. Dar odată ce știi asta ești mai legat de tine și știi că te poți baza pe cineva, nu spui cine, persoană importantă, care nu e așa tont și aerian cum credeai:p

Now, finally, I give you photos (more, yes, more, pe facebook):

Streets of Barcelonia
Streets of Barcelonia (2)


Minunata Pedrera
La Pedrera, interior
Casa Batllo


Marea, chiar ea
Parcul Guell

Las Ramblas, în lung și-n lat, cu Marilyn Monroe, chiar ea, la balcon

Pentru cei care n-au adormit până aici, am o veste bună: acesta chiar e finalul, buh-bye now! :D

Niciun comentariu: