Bye, summer!

Uite ca  am facut ce-am facut si-a cam trecut si vara. Duca-se!
Nu a fost o vara prea simpatica pentru noi, de fapt, pana anul asta as fi decretat raspicat ca orice vara fara mare este degeaba. Intre timp, din pacate, m-am lamurit ca sunt lucruri mai groaznice pe pamantul din imediata-mi vecinatate decat sa nu-mi bag eu multiplu propriile picioare in mare. Si acum, tot inainte, ca inapoi nu mai exista. Si ma sperie pana la frisoane absenta acestui inapoi. Constientizarea amara, usturatoare, sufocanta ca uneori boala este mai puternica decat omul, ca toti oamenii mor, chiar si cei iubiti. Mi-e foarte, foarte greu sa ma impac cu gandul asta, sa gasesc un sens si-un firesc in moarte. Probabil nu le voi gasi niciodata si voi continua sa sangerez intern cu sange invizibil pentru toate pierderile definitive ale lumii intregi, ca si pana acum.

Aseara mi-am amintit dintr-o data ca visasem un curcubeu, in noaptea ce trecuse. Eram la tara si maica-mea striga la mine "iesi in gradina sa vezi curcubeul, nu mai sta ca proasta!". Si-am iesit, la asa indemn nu aveam cum sa nu. Si l-am vazut. Era o vreme inca intunecata, dar curcubeul era mandru-arcuit deasupra salcamilor din fundul curtii. Era ca si cum totul era alb-negru, doar el colorat. O poza frumoasa.

I believe in rainbows. Chiar daca acum ploua. Si-o sa tot ploua o perioada.